Atletico Madrid a câștigat titlul de campioană a Spaniei, după un final incendiar de campionat! Suporterii lui Atleti au ieșit în centrul Madridului pentru a sărbători, însă în același timp a avut loc și un eveniment tragic.
Trupa lui Diego Simeone s-a impus, sâmbătă, împotriva lui Real Valladolid, scor 2-1, și a pus mâna pe titlul de campioană. Imediat a început petrecerea pe străzile din Madrid, însă un copil de 14 ani a murit.
Publicația El Pais susține că tânărul era îmbrăcat în tricoul lui Atleti și a ieșit cu o mare parte a corpului pe geamul unei autoutilitare, sărbătorind și el titlul. Copilul s-a lovit cu capul de zidul de la intrarea dintr-o parcare din Plaza de Santa Ana și a suferit un traumatism cranina sever.
În drumul său spre interiorul parcării, șoferul autoutilitarei a doborât mai multe garduri care delimitau zona construcției.
Deși la fața locului au ajuns nu mai puțin de cinci ambulanțe nu s-a mai putut face nimic pentru copilul de 14 ani.
Barcelona a terminat pe locul 3, după succesul de la Eibar, 1-0. Huesca, Valladolid și Eibar au retrogradat. Real Madrid a încheiat sezonul pe poziția secundă
Două titluri în Spania, o Cupă, o Supercupă, două Europa League și două Supercupe ale Europei sunt trofeele cucerite de Diego Simeone ca antrenor al lui Atletico Madrid.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER